Mai demult Bălgrad, Bălgărad (în dialectul săsesc Weissenbrich, în , în , în , în , în ) este un municipiu, reşedinţa judeţului Alba, Transilvania, România. Are în componenţă localităţile Oarda şi Pâclişa.
La recensămâtul din 2002 au fost înregistraţi 66.369 locuitori.
Între anii 1541 si 1600, orasul a devenit capitala Voievodatului autonom al Transilvaniei şi pentru o scurtă perioadă de timp a fost Capitală primei uniuni a statelor române, sub sceptrul glorios al marelui voievod Mihai Viteazul.
Înainte de cucerirea romană în apropierea actualului oraş exista localitatea dacică Apoulon, important centru fortificat mentionat pe hărţile vremii. După cucerirea Daciei de către Traian, oraşul s-a numit Apulum, iar fortificaţia dacică preexistentă a fost extinsă prin efortul soldaţilor Legiunii a XIII-a Gemina staţionate aici. Ruinele zidului dacic şi al impresionantei porţi sunt foarte bine conservate şi pot fi vizitate in "Traseul celor trei fortificaţii" din cartierul Cetate. După retragerea administraţiei romane sub Aurelian, în anul 271, viaţa urbană s-a stins treptat. În evul mediu oraşul apare din nou atestat în anul 1199, de această dată sub numele de Alba Iulia (Cetatea Albă a lui Gyula), centru al administraţiei Regatul Ungariei din Transilvania, colonizat cu saşi şi devenit reşedinţă a Episcopiei Catolice a Transilvaniei., iar mai apoi drept Capitală a Pricipatului Transilvaniei. Denumirea latină a oraşului a fost tradusă în documentele medievale redactate în limba slavonă drept Bălgrad ("Cetatea Albă"). Mihai Viteazu şi-a făcut intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599, primind cheile fortăreţei de la episcopul Napragy, stabilind aici prima Capitală vremelnică a tuturor romanilor. Numele oraşului a fost asociat ulterior cu dezideratul de unitate a românilor, desăvarşită la 1 decembrie 1918, prin decizia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia.
continuarea in pagina urmatoare ...
